Politică

"Edinaia Rossia" confirmă că declaraţiile lui Vasile Tarlev sunt false

16 martie 2009 14:57
Vizualizări: 433

Partidul de guvernământ din Federaţia Rusă «Edinaia Rossia», declară că afirmaţiile pe care le răspândeşte Vasile Tarlev cu privire la cooperarea dintre UCM şi « Edinaia Rossia» sunt false.

Declaraţia partidului puterii din Federaţia Rusă a fost făcută după ce luni, ex-premierul Vasile Tarlev a insistat asupra faptului că formaţiunea pe care o conduce a semnat un acord de cooperare cu «Edinaia Rossia». Vasile Tarlev a subliniat că "UCM este unicul partid care a semnat un memorandum de cooperare cu « Edinaia Rossia»", acuzând ziariştii de falsuri îndreptate împotriva Uniunii Centriste. 

Solicitată de agenţia OMEGA, Anna Starkova, reprezentantul oficial al partidului «Edinaia Rossia», condus de premierul Vladimir Putin, a declarat că: "« Edinaia Rossia»  nu a semnat nici un acord sau memorandum de cooperare cu Uniunea Centristă din Moldova, condusă de Vasile Tarlev". 

Potrivit răspunsului oficial al Direcţiei Relaţii Internaţionale a aceluiaşi partid, "nu există şi nu a existat nici un acord de cooperare dintre partidul «Единая Россия»  şi Uniunea Centristă din Moldova".

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
La aceeaşi temă
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool