"Aici se vede clar urma română. Pereţii Parlamentului toţi sunt acoperiţi cu inscripţii "Libertate", "România", a declarat Mihail Mocan, deputat în Parlamentul de legislatura a XVI, comentând astfel vandalizarea şi distrugerea sediului Legislativului.
Tinerii care au devastat, marţi, sediile Parlamentului şi cel al Preşedinţiei, au arborat pe aceste edificii drapelele României şi cel al Uniunii Europene. Manifestările au fost organizate de opoziţia de la Chişinău, care nu este de acord cu rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie.
Deputatul Mocanu susţine că liderii partidelor de opoziţie, Urechean, Filat şi Chirtoacă au declarat despre participarea lor activă la proteste. “Iar după asta vor să se dezică de toate declaraţiile lor? Este uşor să zici acum că nu s-a ştiu că lucrurile vor lua o astfel de întorsătură", a specificat Mocan. Potrivit deputatului, organele de anchetă vor stabili vina fiecăruia. "Vinovatul trebuie să fie pedepsit foarte sever", consideră Mihail Mocan.
Grupul de iniţiativă al acţiunilor de protest, în frunte cu Natalia Morari, au acuzat, marţi, Partidul Liberal Democrat din Moldova de devastările şi organizarea dezastrului din capitală. "Grupul de iniţiativă nu poartă răspundere pentru devastările de astăzi. Organizatorul oficial al mitingului de astăzi (n.red. - 7 aprilie) este Partidul Liberal Democrat din Moldova", scrie pe blog-ul său Natalia Morari, corespondentul publicaţiei "The New Times" expulzată din Rusia, care a jucat un rol principal în organizarea acţiunilor de protest de la Chişinău.
În acelaşi timp, Preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin l-a declarat pe Ambasadorul român la Chişinău, Filip Teodorescu, persoana non-grata în Moldova, acuzând implicarea unor forţe din România în acţiunile de protest din capitala Moldovei.