Externe

Presa română: Tinerii noii generaţii de basarabeni au fost trădaţi de liderii „Opoziţiei"

9 aprilie 2009 19:51
Vizualizări: 489

Influentul cotidian bucureştean "Curentul" în editorialul din ediţia sa de joi anunţă că manifestanţii, care luptau "pentru valorile naţionale şi românism" au fost dezavuaţi de "Opoziţie".

Potrivit editorialistului de la "Curentul", "nici nu putea fi mulţumit de tinerii care au fluturat drapelul tricolor cu harta României Mari tocmai nomenclaturistul Urechean". "Nici celălalt „opozant" de frunte, Vladimir Filat nu este departe de performanţele lui Urechean, fiind lansat în cariera politică de fostul maior KGB, Dumitru Diacov", - notează autorul editorialului, George Roncea.

"Tinerii ieşiţi la proteste au sperat să fie dirijaţi de conducătorii celor trei partide, PL, PLDM şi AMN, care, însă, au negociat cu comuniştii - au condamnat acţiunile tinerilor, au temporizat lumea ca să nu meargă spre Radioteleviziune. Nu au cerut nici deblocarea accesului spre Chişinău, blocat pe toate direcţiile, nu au scos o vorbă despre cei arestaţi în cursul nopţii trecute şi nici nu spun clar că nu îşi vor ridica mandatele de deputat - singura posibilitate reală de a nu fi legitimat acest Parlament şi de a se deschide calea spre alegeri repetate, fără comunişti, sau cu mai puţini comunişti, pe cât posibil", - notează "Curentul".

"Liderii Opoziţiei (Urechean, Filat, Chirtoacă - n.r.) au fost deranjaţi de simbolurile Romåniei, ca şi Voronin, dar s-au făcut că nu le văd pe cele ale UE, deoarece drapelul UE a fost şi el înălţat pe clădirea Preşedinţiei. Concluzia este simplu de tras, politicienii „democraţi" din noua gardă a Rusiei nu au vrut altceva decåt să confişte revoluţia tinerilor şi idealul lor de unitate naţională, pentru a întări statalitatea Republicii Moldova, în opoziţie de fapt cu tinerii de la Chişinău care şi-au exprimat clar şi apăsat punctul de vedere, Reîntregirea", - scrie influentul cotidian bucureştean "Curentul" în editorialul său de joi, semnat de George Roncea.

Demonstraţiile de protest la Chişinău au început luni după victoria, obţinută de Partidul Comuniştilor în alegeri parlamentare. Adepţii a trei partide liberale - Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal şi Alianţa "Moldova Noastră"- au pus la îndoială raportul observatorilor internaţionali şi au declarat că scrutinul ar fi fost falsificat de autorităţi. Aceste partide au scos în Piaţa din centrul Chişinăului câteva mii de adepţi, revendicând anularea rezultatelor alegerilor, petrecerea unui scrutin repetat şi unirea Moldovei cu România. Marţi, manifestarea a degenerat în acţiuni violente, în urma cărora au fost devastate şi incendiate clădirile Parlamentului, a Preşedinţiei, au fost răniţi 96 de poliţişti.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
La aceeaşi temă
 
Ştiri / Arhivă
<februarie 2010>
LMaMiJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
SEO monitor
Яндекс цитирования