Societate & Cultură

Marian Lupu a respins iniţiativa lui Vladimir Filat

5 octombrie 2009 11:30
Vizualizări: 2159

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu,  nu este de acord cu iniţiativa Prim-ministrului, Vladimir Filat, de a înlocui cursul de istorie integrară cu cel de istorie a românilor, în curricula şcolară din Moldova.

Marian Lupu a declarat, într-un interviu exclusiv pentru agenţia OMEGA, că în această chestiune urmează să fie luat în consideraţie „caracterul policultural al societăţii noastre”, unde „majoritatea absolută a populaţiei se identifică ca moldoveni”.

„După părerea noastră, cea mai bună variantă pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru – istoria Republicii Moldova. Fără a pune careva accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o sciziune în societate. Am pledat şi vom pleda în continuare împotriva unor astfel de ieşiri”, a declarat preşedintele PDM.

Lupu a accentuat că responsabilităţile politicienilor se deosebesc de cele ale istoricilor. „Scopul politicianului este de a aplica într-un sector sau altul un model, care ar asigura o congruenţă şi o armonie în dezvoltarea ulterioară a societăţii, pentru ca aceste decizii să unească oamenii şi nu dimpotrivă”, a spus Lupu.

Prim-ministrul, Vladimir Filat, a declarat, duminică, despre intenţia Guvernului său de a înlocui cursul de istorie integrată cu cel de istoria a românilor, în curricula şcolară din ţară. ”Urmează să readucem la normalitate şi acest aspect în educaţia copiilor noştri. Vom învăţa istoria noastră  - cea a Românilor, aşa cum este şi firesc”, a declarat Vladimir Filat pentru un post privat de televiziune din Chişinău.

Potrivit ultimului recensământ al populaţiei, în Moldova locuiesc 75,8% de moldoveni şi doar 2,2 la sută din populaţie se identifică drept români.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
Cod video
La aceeaşi temă
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool