Preşedintele Alianţei “Moldova Noastră“, Serafim Urechean, este convins că nu va fi dat afară din Parlament în cazul eventualelor alegeri anticipate.
“Chiar dacă nu iese Urechean din cabinet de la Parlament sau de la partid, la alegerile următoare luăm cel puţin 10% fără măcar a căsca gura o dată. Nu am nici un fel de dubii“, a declarat Urechean, solicitat să comenteze rezultatele sondajului de opinie realizat de IMAS, potrivit căruia Urechean se află în lista politicienilor care nu se bucură de încrederea populaţiei. În pofida descreşterii constante a popularităţii Alianţei “Moldova Noastră“, Urechean declară că a înregistrat indicatori ai succesului şi popularităţii foarte înalţi, iar liderii altor partide ar fi trebuit chiar să-l invidieze pentru aceasta. “Nu am avut nicio funcţie în precedentul Parlament şi vedeţi că am înregistrat Slava Domnului, să dea Dumnezeu şi la multe partide aşa indici“, a declarat liderul Alianţei “Moldova Noastră“.Potrivit Barometrului socio-politic, realizat şi prezentat, joi, de IMAS-INC Chişinău, 70 la sută din respondenţi, nu au încredere în Serafim Urechean. Acelaşi sondaj arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Alianţa “Moldova Noastră“ ar obţine 3,2 la sută din sufragii, în loc de 5% necesare pentru accederea în Parlament.