Politică

Liberal-democraţii nu au o părere unică în privinţa soluţionării diferendului transnistrean

9 noiembrie 2009 15:16
Vizualizări: 249

Întâlnirea comună dintre reprezentanţii fracţiunilor parlamentare de la Chişinău şi delegaţia OSCE, care a avut loc, luni, cu scop de a discuta reglementarea transnistreană, a demonstrat că partidele politice, unite în Alianţa pentru Integrare Europeană, nu au o opinie comună vizavi de această chestiune.

O declaraţie în acest sens a fost făcută pentru agenţia OMEGA de către ex-ministrul Reintegrării, deputatul în Parlament, Vasilii Şova. “Astăzi fiecare fracţiune parlamentară şi-a prezentat poziţia sa vizavi de dezvoltarea procesului de reglementare, părerile sale, punctul lor de abordare a acestei chestiuni. Din păcate nu am auzit o poziţie unică a Alianţei – care este atitudinea lor faţă de procesul de reglementare transnistreană“, a menţionat Şova.

Potrivit lui Şova, “în unele chestiuni părerea lor este diametral opusă“. Mai mult ca atât, susţine ex-ministrul Reintegrării, “aceste disensiuni, care sunt vizibile, puţin probabil că vor fi depăşite în viitorul apropiat de partidele, care fac parte din actuala Alianţă“.

Întâlnirea dintre liderii fracţiunilor parlamentare moldoveneşti şi delegaţia Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa, condusă de Charalambos Christopolous a avut loc, luni, la Chişinău. Anterior, la 6 noiembrie, la Viena au avut loc consultări în problema transnistreană în formatul “5+2“, care au fost organizate la iniţiativa actualului preşedinte al OSCE, ministrul interimar al Afacerilor Externe al Greciei, Dimitris Droutsas.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
Cod video
La aceeaşi temă
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool