Societate & Cultură

Gripa pandemică se răspândeşte tot mai mult în Moldova

11 noiembrie 2009 10:05
Vizualizări: 472

Încă peste o sută de cazuri noi de gripă pandemică s-au confirmat în ultimele 24 de ore în Republica Moldova. Astfel, în dimineaţa curentă au fost raportate 467 cazuri de gripă A/H1N1 confirmate, în comparaţie cu 365 cazuri la data de 10 noiembrie.

Potrivit datelor Centrului Naţional de Medicină Preventivă, până în dimineaţa curentă au fost raportate 990 cazuri cu suspecţie de infecţie cu virusul gripal A(H1N1), inclusiv 164 în investigare.

Până în prezent în Moldova au fost înregistrate patru decese din cauza gripei pandemice, actualmente fiind înregistrate alte două cazuri grave.

Virusologii atenţionează că simptomele infecţiei cu virusul gripal A/H1N1 sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii. Este vorba despre rinoree, jenă în gât şi tuse seacă, febră de peste 37 grade, stare generală proastă şi febră musculară. În cazul acestor simptome persoanele contaminate sunt solicitate să se prezinte medicului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis un set de reguli care trebuie respectate pentru a preveni atât îmbolnăvirea cât şi răspândirea virusului A H1N1. Printre acestea se înscrie păstrarea distanţei faţă de persoanele ce prezintă simptome specifice gripei, evitarea aglomeraţiei, spălarea pe mâini cu apă şi săpun, utilizarea şerveţelelor de unică folosinţă în cazul acceselor de tuse sau strănut şi aerisirea locuinţei.

De asemenea, printre recomandările medicilor se mai înscrie utilizarea măştilor sterile, care vor acoperi nasul şi gura, spălatul pe mâini şi evitarea contactului dintre mâinile murdare şi ochi sau gură, precum şi evitarea contactului cu persoane, care prezintă semne clinice evidente de afecţiune acute respiratorii.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
La aceeaşi temă
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool