Majoritatea parlamentară liberal-democrată a adoptat, joi, în prima lectură proiectul de modificare a Legii finanţării sistemului bugetar. Fracţiunea parlamentară a PCRM a declarat că nu susţine modificările, pe motiv că acestea au drept scop tergiversarea perioadei de majorare a salariilor bugetarilor cu câţiva ani.
“Sub pretextul convenabil de măsuri anticriză astăzi a fost prezentat şi aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 355 din 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar, proiect care îşi are drept scop scoaterea ţării din criză. Calea aleasă nu necesită mari eforturi intelectuale: anularea garanţiilor sociale, în acest caz a majorărilor salariilor angajaţilor din sistemul bugetar şi îndepărtarea în timp a posibilelor majorări“, a spus de la tribuna centrală a Parlamentului, ex-ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, deputatul, Galina Balmoş.
Potrivit ex-ministrului, această transferare până în 2012 a termenelor de majorare a salariilor pentru militari, efectivul de trupă şi corpul de comandă din organele apărării naţionale, securităţii statului, pentru funcţionari publici, parţial pentru pedagogi “nu este altceva decât nedorinţa guvernării de a depune eforturi, de a identifica surse pentru a soluţiona aceste probleme vitale“.
Galina Balmoş a menţionat că în pofida greutăţilor cu care s-a confruntat, guvernarea anterioară a majorat consecutiv salariile bugetarilor. Astfel, doar în 2008 au fost majorate salariile de bază cu 18% pentru peste 118 mii de angajaţi, cu retribuţie mică inclusiv 23 mii cadre didactice. A fost pus în aplicare indicele de prioritate 1,25, majorarea constituind 20% pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă din organele apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice.
De asemenea, în 2008 au fost majorate salariile medicilor, personalului medical al centrelor de transfuzie a sângelui, a medicilor veterinari, epidemiologi, sporul pentru vechime în muncă funcţionarilor publici. În decembrie 2008 s-a stabilit salariul tarifar pentru categoria 1 de salariu la 600-800 lei (faţă de 400-500), precum şi alte modificări conceptuale care au dat posibilitatea angajatorului să asigure salarizarea atât prin aplicarea sistemului tarifar cât şi a sistemelor netarifare.