Fortificarea în ţările Uniunii Europene a forţelor ultra-radicale de dreapta, care s-a demonstrat în alegerile pentru Parlamentul European, vorbeşte despre faptul că populaţia Europei este dezamăgită în actualii politicieni, care nu au reuşit, în condiţiile crizei economice mondiale, să satisfacă necesităţile societăţii.
Declaraţia a fost făcută, vineri, la Chişinău de coordonatorul Fondului european “Transform“, politologul, Walter Baier.
Politologul a menţionat că fortificarea partidelor radicale de dreapta a devenit o tendinţă, deoarece “acest lucru s-a întâmplat în 12 ţări ale Uniunii Europene“. “În unele dintre aceste ţări radicalii de dreapta şi-au ridicat rezultatul cu câteva procente, iar în altele şi-au dublat rezultatul electoral“, a spus expertul, accentuând că tendinţa de consolidare a partidelor radicale de dreapta este caracteristică nu doar pentru ţările membre ale UE, dar şi pentru alte state din Europa de Vest şi de Est. “Această tendinţă este caracteristică practic pentru toată Europa. Acest lucru are lor peste tot“, a concluzionat Baier.
În rezultatul alegerilor în Parlamentul European, care au avut loc la 7 iunie curent, în organul legislativ european, pentru prima dată au acces Partidul Naţional Britanic, o formaţiune ultra-radicală de dreapta, care dă dovadă de o politică rasistă, precum şi formaţiunea politică “Partidul Libertării“ din Olanda, care se pronunţă împotriva “islamizării“ acestui stat. De asemenea, în Parlamentul European a ajuns şi partidul lui Vadim Tudor “România Mare“ cunoscut prin atitudinea sa iredentistă faţă de Republica Moldova.