Politică

Guvernarea Filat pledează pentru lichidarea raioanelor

9 februarie 2010 17:12
Vizualizări: 372

Comisia pentru reforma constituţională pledează pentru lichidarea raioanelor şi instituirea comunelor, a oraşelor şi a regiunilor. Anunţul a fost făcut de către Victor Popa, şeful grupului de experţi locali din Comisie, în cadrul prezentării primelor două titluri din Constituţie în redacţie nouă.

Popa a menţionat că o noutate în modificarea Constituţie este propunerea de a trece la “comune, oraşe şi regiuni“. Unul din motivele reformei este că “raioanele sunt denumiri sovietice“. În context, Popa a accentuat că este necesară crearea unei comisii speciale “care s-ar ocupa de acest lucru“. “Instituirea regiunilor nu va avea loc odată cu adoptarea noii Constituţii, din aceste considerente avem nevoie de Comisia menţionată“, a adăugat Popa.

Împărţirea teritorial-administrativă a Moldovei în raioane a fost iniţial lichidată în urma reformei din 1998, fiind instituite nouă judeţe, municipiul Chişinău, şi două unităţi teritoriale autonome – Găgăuzia şi cea din Stânga Nistrului. După ce s-a constatat că respectiva reformă a fost ineficientă, în anul 2002 s-a revenit la sistemul de raioane. La moment, Moldova este împărţită teritorial-administrativ în 32 de raioane, 5 municipii (Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Tighina şi Comrat), Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia şi Unitatea Teritorială din Stânga Nistrului.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(1,67)
Factologie
(1,80)
Surse
(2,33)
Rating
(1,93)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
La aceeaşi temă
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool