Megapolis

Deputații partidului lui Filat provoacă scandal în Parlament

22 iunie 2012 14:20
Vizualizări: 382
0

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, condus de Premierul Filat, au generat un scandal în Parlament, care a avut la bază amânarea examinării unui proiect de lege, ce ținea nemijlocit de interesele familiei vicepreședintelui Parlamentului, liberal-democrata, Liliana Palihovici.

Deputații liberal-democrați, în frunte cu președintele fracțiunii, Valeriu Streleț și vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici, au insistat să fie pusă la vot eliminarea din sala de ședință a deputatului comunist, Grigore Petrenco, după un schimb de replici pe marginea proiectului de lege privind sistemul de pașapoarte, care prevede excluderea limbii ruse din procedura de perfectare a acestor documente.

Majoritatea parlamentară a susținut propunerea celor doi liberal-democrați. În context, deputatul comunist, Eduard Mușuc, a explicat insistența celor doi deputați prin faptul că următorul subiect pe ordinea de zi a ședinței este proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (Legea privind statutul alesului local – art.7, Legea privind administrația publică locală – art.84), care ține nemijlocit de activitatea soțului Lilianei Palihovici.

Sergiu Palihovici este reprezentantul Cancelariei de Stat în Chișinău și în același timp ocupă funcția de consilier municipal în CMC din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
Comentarii
 
Пульс дня / puls.md
Дмитрий Дьяков: Председателем парламента должен стать демокр...
Демократическая партия, хотя и признаёт, что в ходе переговоров о создании новой...
Правительство подсчитывает убытки сельского хозяйства от неп...
Дождь с градом, которые прошли по всей территории Молдовы с 20 по 21 мая нанес у...
Министры от ДП и ЛП раскритиковали в правительстве министерс...
Сегодня состоялось первое заседание правительства, после того, как были отправле...
Артур Решетников: «Своими последними решениями КС пытается с...
Конституционный суд оставил в силе закон, в соответствии с которым, Национальный...
«К ноге!», - такую команду дал «аеишникам» прибывший в Молдо...
Что и подтвердил почетный (и даже по нечетным) председатель Демократической парт...
Решетников: Руководство СИБ препятствует изучению обстоятель...
Бывший директор Службы информации и безопасности, депутат от ПКРМ Артур Решетник...
Европейский Банк реконструкции и развития рекомендовал власт...
На встрече с президентом Молдовы бывший руководитель регионального отделения Евр...
Ştiri / Arhivă
<mai 2013>
LMaMiJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Яндекс цитирования Rambler's Top100
Сто Сторон